Concediu iunie 2011

       Dupa o saptamana la mare in Mamaia , la hotel Aurora , ne-am oprit pe la munte , mai exact pensiunea Din Gym din Busteni . Aici am stat 4 nopti si locurile vizitate le prezint in randurile de mai jos ( dupa cateva foto de la mare ) :



In prima zi am mers cu o masina de teren pana sus la Babele si la Sfinx. Am optat pentru masina in detrimentul cabinei si cred ca nu am pierdut nimic chiar din contra...
Ne-am oprit pe traseu si am admirat peisaje superbe , ne-am jucat chiar si cu zapada .



            Dupa ce am ajuns la pensiune , ne-am tras sufletul si am pornit pe un traseu pana la cascada Urlatoarea . Traseul este unul usor gandindu-ma ca a mers si Iustin al nostru de doar 3 ani. Dupa aproximativ o ora jumatate si o gramada de insemne care ne avertizau „ Atentie zona frecventata de ursi „ am ajuns la casacada .
            A doua zi am mers in Brasov . Am vizitat gradina zoologica ce se afla la marginea orasului , in mijlocul unei paduri .

            Dupa zoo am mers in centrul Brasovului , ne-am plimbat prin Piata Sfatului  si am mers la Biserica Neagra.

            Am urcat apoi cu telecabina pana pe Tampa.Frumoasa priveliste asupra Brasovului ( vechi) chiar daca la Belvedere iti cam tremura genunchii.
            Seara am mers impreuna cu proprietarii pensiunii la asezarea de rulote de pe Valea Cerbului , de la  Busteni inspre Gura Diham sa vedem ursii ce vin seara de seara dupa mancare la pubelele de gunoi . Juniorul nostru a fost foarte incantat de vederea a trei ursuleti impreuna cu o ursoaica protectiva dar, infometata. Pacat ca nu ne protejam cum trebuie fauna . Astfel de spectacole n-ar trebui sa existe .
            Urmatoarea vizita a fost in ultima zi la Castelul Cantacuzino din Busteni , deschis de curand vizitarii. Nu prea a meritat cei 20 de lei dati pentru intrare . E un castel ce a fost pana nu demult un sanatoriu tbc pentru ministerul de interne . Peretii cu picturi de mare valoare artistica au fost acoperiti cu var si vopsea ceea ce a contribuit mult la aprecierea ca nu prea a meritat vizitarea. Doar aspectul exterior ( dar neingrijit ) a mai salvat ceva din vizita .


            Dupa Cantacuzino am mers in Sinaia sa revedem castelul Peles.Cu parcarea e mai greu in zona dar pana la urma am gasit si noi un locusor. Vreme frumoasa , vizitatori gramada , peisaj de vis . Costul biletului tot 20 lei . Am  vizitat doar parterul insa asteptam sa mai creasca Iustin al nostru sa putem face un tur complet al castelului.
           Un castel unicat...


            Am urcat apoi cu masina pana la cota 1400 si pentru ca era deja tarziu n-am mai putut urca cu telecabina pana la 2000. Am luat o portie de soare la inaltime , am fost pana la schitul Sfanta Ana din apropiere si inapoi la pensiune.

Si gata concediul.